Înapoi la carte

Lectură cu înțelegere

Ai o întrebare despre acest pasaj?

Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.

Din ediția publicată

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 9

ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura Qaf

Allah Preaînaltul spune că El singur a creat neamul omenesc, bărbați și femei, și că El cunoaște stările omului, ceea ce ascunde și ceea ce îi șoptește sufletul său. El este „mai aproape de el decât vena lui jugulară”, care este lucrul cel mai apropiat de om: vasul de sânge aflat de o parte și de alta a scobiturii de la baza gâtului. Aceasta îl cheamă pe om să vegheze asupra lui însuși, știind că este sub privirea Creatorului său, care îi cunoaște conștiința și lăuntrul și este aproape de el în toate stările sale. Astfel, el se rușinează să fie văzut de El acolo unde i-a interzis să fie ori să lipsească de unde i-a poruncit să fie.

Continuă lectura în context

Întreabă despre acest pasaj

Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.

Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Pasaj atașat

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 9 · Institutul Tawhid

Verifică pasajul și notele

Cartea, ediția, pasajul integral, notele și legătura sursă vor ajunge împreună cu întrebarea.

Minimum 10 caractere. Include detaliile relevante.0/2000