Ai o întrebare despre acest pasaj?

Aceasta este una dintre stările celui care își atribuie credința fără să o aibă. Fie pretinde că Îl înștiințează pe Allah, deși se știe că El cunoaște orice lucru, fie urmărește prin aceste cuvinte să-i amintească Trimisului că i-ar fi făcut o favoare, de parcă ar fi dăruit ceva în folosul lui lumesc, fără să urmărească propriul bine. Aceasta înseamnă a se împodobi cu ceea ce nu înfrumusețează și a se lăuda înaintea Trimisului cu ceva care nu se cuvine să le fie motiv de mândrie. În realitate, Allah Preaînaltul este Cel care le-a făcut lor o favoare. Așa cum El le-a dăruit crearea, hrana și binefacerile văzute și ascunse, tot astfel le-a dăruit călăuzirea către Islam și credință, iar această binefacere este mai presus de toate. De aceea spune: „Ei socotesc că ți-au făcut o favoare prin faptul că au îmbrățișat Islamul. Spune: Nu socotiți Islamul vostru o favoare făcută mie! Dimpotrivă, Allah v-a făcut vouă o favoare călăuzindu-vă către credință, dacă sunteți sinceri.”