Ai o întrebare despre acest pasaj?

După ce Allah Preaînaltul Și-a arătat Măreția prin cele cu care S-a descris, iar aceasta cerea preamărirea, sfințirea și credința în El, a amintit că o categorie de oameni nu L-a prețuit pe Domnul ei așa cum se cuvine și nu L-a preamărit cum I se cuvine. Dimpotrivă, ei au fost necredincioși față de El, I-au tăgăduit Puterea de a-i readuce pe cei morți și de a face să vină Ceasul și i-au contrazis în aceasta pe Trimișii Săi. A spus: „Cei care nu cred”, în Allah, în Trimișii Săi și în cele cu care au venit ei, „spun”, din pricina necredinței lor: „Ceasul nu va veni asupra noastră”, adică nu există decât această viață lumească: murim și trăim! Allah i-a poruncit Trimisului Său să le respingă vorbele, să le arate netemeinicia și să jure că învierea va veni negreșit asupra lor. A adus drept dovadă un lucru pe care, dacă cineva îl recunoaște, trebuie neapărat să recunoască și învierea: Știința Sa Preaînaltă, cuprinzătoare și vastă. A spus: „Cunoscătorul celor nevăzute”, adică al lucrurilor ascunse ochilor și științei noastre. Atunci, cum ar putea să-I fie ascunse cele văzute? Apoi Și-a întărit afirmația despre Știința Sa, spunând: „Nu Îi scapă”, adică nu este ascunsă Științei Sale, „nici greutatea unui fir de colb, în ceruri ori pe pământ”. Adică toate lucrurile, atât ele însele, cât și părțile lor, până la cele mai mici părți, de greutatea firelor de colb. „Și nici ceva mai mic sau mai mare decât acesta fără să fie într-o Carte limpede”: Știința Sa le cuprinde, condeiul Său le-a scris și sunt cuprinse în Cartea limpede, care este Tabla Păstrată.