Ai o întrebare despre acest pasaj?

„Însă credința lor nu le-a mai fost de folos după ce au văzut pedeapsa Noastră”, adică în acea stare. Aceasta este „rânduiala lui Allah care s-a împlinit față de robii Săi”: când pedeapsa lui Allah se abate asupra tăgăduitorilor și atunci cred, credința lor nu este valabilă și nu îi izbăvește de pedeapsă. Este o credință impusă de nevoie, la care au fost constrânși, și o credință întemeiată pe ceea ce văd. Credința folositoare, care îl izbăvește pe cel ce o are, este cea aleasă de bunăvoie, credința în nevăzut, înainte de apariția semnelor pedepsei. „Și atunci au pierit necredincioșii”, în clipa nimicirii și a gustării pedepsei, pierzându-și religia, viața lumească și Viața de Apoi. În acea locuință nu este vorba doar despre pierdere, ci despre o pierdere care aduce nefericire, prin chinul cumplit în care vor rămâne veșnic.