Înapoi la carteContinuă lectura în context
Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 8
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura Ghafir
Allah îi îndeamnă pe cei care Îl tăgăduiesc pe Trimisul lor să călătorească prin pământ cu trupurile și inimile lor și să-i întrebe pe cei care cunosc: „ca să vadă”, cu o privire de cugetare și de cercetare a dovezilor, nu cu nepăsare și neglijență, „care a fost sfârșitul celor de dinaintea lor”, dintre neamurile trecute, precum 'Ad, Thamud și altele.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.
Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură