Înapoi la carte

Lectură cu înțelegere

Ai o întrebare despre acest pasaj?

Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.

Din ediția publicată

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 8

ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura az Zumar

Allah Preaînaltul vestește generozitatea, bunătatea și binefacerea Sa față de robul Său, precum și puțina mulțumire a robului față de El. Când îl lovește o nenorocire, precum boala sau sărăcia, ori când cade într-o primejdie pe mare sau în altă parte, omul știe că nimeni nu-l poate salva din acea stare în afară de Allah. Atunci Îl cheamă smerit și întorcându-se către El, Îi cere ajutorul pentru îndepărtarea suferințelor care l-au lovit și stăruie în aceasta. „Apoi, când El”, adică Allah, „îi dăruiește o binefacere din partea Sa”, îndepărtându-i suferința și strâmtorarea, „uită nenorocirea pentru care Îl chema mai înainte”: uită nenorocirea pentru care L-a chemat pe Allah și se poartă ca și cum nu l-ar fi lovit nimic, stăruind în asocierea sa.

Continuă lectura în context

Întreabă despre acest pasaj

Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.

Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Pasaj atașat

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 8 · Institutul Tawhid

Verifică pasajul și notele

Cartea, ediția, pasajul integral, notele și legătura sursă vor ajunge împreună cu întrebarea.

Minimum 10 caractere. Include detaliile relevante.0/2000