Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 7
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Qasas
57. Ei spun: „Dacă vom urma Călăuzirea împreună cu tine, vom fi izgoniți din țara noastră.” Oare nu le-am statornicit Noi un sanctuar sigur, spre care sunt aduse roade de orice fel, ca înzestrare de la Noi? Însă cei mai mulți dintre ei nu știu. 58. Câte cetăți am nimicit care se purtau cu nerecunoștință față de traiul lor îmbelșugat! Iată locuințele lor, care abia dacă au mai fost locuite după ei. Și Noi am fost Moștenitorii. 59. Domnul tău nu ar nimici cetățile până când nu ar trimite în cetatea lor de căpetenie un Trimis care să le recite Semnele Noastre; și Noi nu am nimici cetățile decât atunci când locuitorii lor erau nelegiuiți.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.