Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 7
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Ahzab
„El i-a coborât din fortărețele lor pe cei dintre Oamenii Cărții”, adică pe iudei, „care i-au sprijinit”, adică i-au ajutat pe aliați. I-a făcut să coboare din fortărețele lor, învinși sub Stăpânirea Islamului. „Și a aruncat spaimă în inimile lor”: nu au mai putut lupta, ci s-au predat, s-au supus și au fost umiliți. „O parte o ucideați”, adică bărbații luptători, „iar o parte o luați captivă”, adică pe ceilalți, femeile și copiii.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.