Înapoi la carte

Lectură cu înțelegere

Ai o întrebare despre acest pasaj?

Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.

Din ediția publicată

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 6

ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura Maryam

Cel descris prin aceste însușiri este, fără îndoială, 'Isa fiul lui Maryam. „Cuvântul adevărului”, adică aceasta este Vestirea lui Allah, iar cine este mai adevărat în cuvânt și mai frumos în vorbire decât El? Aceasta este vestirea sigură despre 'Isa. Tot ceea ce se spune despre el și contrazice aceasta este cu siguranță zadarnic și nu poate fi decât îndoială a celui care vorbește fără cunoaștere. De aceea spune: „asupra căruia ei se îndoiesc”, adică se ceartă în îndoiala lor: unii spun că este Allah, alții că este fiul lui Allah, iar alții că este al treilea dintre trei. Allah este cu mult mai presus de minciuna lor.

Continuă lectura în context

Întreabă despre acest pasaj

Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.

Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Pasaj atașat

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 6 · Institutul Tawhid

Verifică pasajul și notele

Cartea, ediția, pasajul integral, notele și legătura sursă vor ajunge împreună cu întrebarea.

Minimum 10 caractere. Include detaliile relevante.0/2000