Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 6
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Furqan
Mai întâi, l-au acuzat pe Trimis, cel mai virtuos și mai sincer dintre oameni, de minciună și de cea mai mare îndrăzneală. Apoi, au spus despre Coran, cel mai adevărat, mai măreț și mai nobil dintre cuvinte, că ar fi minciună și născocire. Prin aceasta au pretins implicit că pot aduce ceva asemănător și că omul creat, nedesăvârșit din toate punctele de vedere, s-ar putea asemăna Creatorului desăvârșit în una dintre Însușirile Sale, Cuvântul. În sfârșit, deși cunoșteau cel mai bine starea Trimisului și știau că nu scria și nu se întâlnea cu cineva care să scrie pentru el, au susținut contrariul.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.