Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 6
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Kahf
„Cel care nădăjduiește să-L întâlnească pe Domnul său” să săvârșească fapte drepte, adică fapte care sunt în acord cu Legea lui Allah, dintre cele obligatorii și cele recomandate. „Și să nu asocieze pe nimeni în adorarea Domnului său”, adică să nu urmărească prin faptele sale să fie văzut de oameni, ci să le săvârșească sincer pentru Fața lui Allah Preaînaltul. Acela care reunește sinceritatea și urmarea învățăturii revelate va dobândi ceea ce nădăjduiește și caută. Cel care nu face astfel va pierde în lumea aceasta și în Viața de Apoi și va fi lipsit de apropierea de Stăpânul său și de dobândirea Mulțumirii Sale.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.