Ai o întrebare despre acest pasaj?

Mai presus de toate acestea, cea mai înaltă și mai prețioasă desfătare este apropierea de Cel Milostiv și dobândirea Mulțumirii Sale, care este cea mai mare binecuvântare a Grădinilor, precum și bucuria vederii Feței Sale nobile și a auzirii Cuvintelor Celui Plin de bunătate, Îndurător. Cât de măreață este acea ospitalitate, cât de desăvârșită și cât de veșnică! Ea nu poate fi cuprinsă prin descrierea vreunei făpturi și nici inima omului nu și-o poate închipui pe deplin. Dacă robii ar cunoaște o parte din acea binecuvântare printr-o cunoaștere adevărată, inimile lor ar zbura spre ea de dor, sufletele li s-ar sfâșia de durerea despărțirii și ar porni spre ea în grupuri și câte unul. Nu i-ar mai prefera această lume trecătoare, cu plăcerile ei tulburate și pieritoare, și nu ar irosi timpul în zadar, când fiecare clipă poate corespunde unei desfătări de mii și mii de veacuri. Însă nepăsarea a cuprins oamenii, credința a slăbit, cunoașterea s-a împuținat și hotărârea s-a stins; de aceea lucrurile au ajuns așa cum sunt. Nu există putere și tărie decât prin Allah, Cel Preaînalt, Cel Măreț.