Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 6
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Muminun
„Nu există decât viața noastră lumească: murim și trăim”, adică unii oameni mor și alții trăiesc, „și nu vom fi înviați”. „El nu este decât un om atins de nebunie[20]”; de aceea ar fi adus ceea ce a adus despre Unicitatea lui Allah și adeverirea Învierii! „Așa că așteptați în privința lui până la un timp”, adică nu-l pedepsiți prin ucidere sau în alt fel, din respect față de el și fiindcă ar fi nebun, nefiind tras la răspundere pentru ceea ce spune. Potrivit pretenției lor false, nu mai rămânea să discute cu el despre adevărul celor aduse, fiindcă deja le socotiseră false. Mai rămânea doar să hotărască dacă să-l vatăme sau nu. După spusele lor, mințile lor chibzuite cereau să-l lase în viață și să nu-l vatăme, deși ar fi existat un motiv pentru aceasta! Poate exista o încăpățânare și o necredință mai mare? Când necredința lor s-a înrădăcinat și avertizarea nu le-a folosit, Profetul lor s-a rugat împotriva lor: „Domnul meu, ajută-mă, fiindcă ei mă tăgăduiesc!”, adică nimicește-i și rușinează-i în lumea aceasta înainte de Viața de Apoi.
[20] Nota ediției arabe: Aici autorul explică expresia din versetul 25 („un om atins de nebunie”), în locul textului versetului 38 („un om care a născocit o minciună împotriva lui Allah”).
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.