Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 6
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Muminun
„Apoi l-am făcut o altă creație”, în care sufletul este insuflat, iar omul trece de la starea neînsuflețită la aceea de ființă vie. „Binecuvântat fie Allah”, adică Preaînalt și Preamărit este El, Cel cu binele îmbelșugat, „Cel mai bun dintre creatori”. El este Cel „care a desăvârșit tot ceea ce a creat și a început crearea omului din lut, apoi i-a făcut urmașii dintr-un extract dintr-un fluid neînsemnat; apoi l-a alcătuit și a insuflat în el din sufletul creat de El și v-a dăruit auzul, văzul și inimile. Puțină este recunoștința voastră!” [as-Sajdah, 32:7-9].
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.