Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 6
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Hajj
„Cu adevărat, Allah este Cel care șterge păcatele și Atoateiertător”, adică îi iartă pe cei care păcătuiesc, nu grăbește pedeapsa asupra lor, le acoperă păcatele și le înlătură, împreună cu urmele lor. Aceasta este Însușirea Lui statornică, inerentă Esenței Sale, și felul în care Își tratează robii în orice timp, prin iertare și acoperirea păcatelor. Așadar, vouă, celor nedreptățiți și vătămați, vi se cuvine să iertați, să treceți cu vederea și să acoperiți greșelile, pentru ca Allah să vă trateze așa cum îi tratați voi pe robii Săi. „Iar cel care iartă și îndreaptă, răsplata lui este la Allah” [ash-Shura, 42:40].
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.