Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 6
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Hajj
39. Li s-a îngăduit [să lupte] celor care sunt atacați, fiindcă au fost nedreptățiți; iar Allah are Puterea să-i ajute. 40. Ei sunt cei care au fost alungați din casele lor pe nedrept numai pentru că spuneau: „Domnul nostru este Allah.” Dacă Allah nu i-ar respinge pe unii oameni prin alții, ar fi dărâmate mănăstiri, biserici, sinagogi și moschei în care Numele lui Allah este mult pomenit. Cu siguranță, Allah îl va ajuta pe cel care ajută [Cauza] Lui. Cu adevărat, Allah este Puternic, Atotputernic. 41. Ei sunt cei care, dacă le dăm stăpânire pe pământ, împlinesc rugăciunea, dau zakah, poruncesc binele și opresc răul. La Allah este sfârșitul tuturor lucrurilor.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.