Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 5
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura an Nahl
„Oare nu au privit ei”, adică aceia care se îndoiesc de Unicitatea, Măreția și Desăvârșirea Domnului lor, „la toate lucrurile pe care le-a creat Allah”, la toate făpturile Sale, „ale căror umbre se întorc spre dreapta și spre stânga, prosternându-se înaintea lui Allah”? Toate se prosternează înaintea Domnului lor și se smeresc înaintea Măreției și Maiestății Sale, fiind umilite, supuse Stăpânirii Sale și ținute sub Porunca Sa. Frunțile lor sunt în Mâna lui Allah și sub Cârmuirea Lui.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.