Înapoi la carteContinuă lectura în context
Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 5
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura Ibrahim
„Cu capetele ridicate”, adică își vor ține capetele înălțate, pentru că mâinile le vor fi legate de bărbie și astfel capetele li se vor ridica. „Fără ca privirile să li se întoarcă”, ochii lor nu vor clipi, „iar inimile lor vor fi goale”, adică inimile le vor fi lipsite de orice liniște și se vor ridica până la gât, pline de grijă, spaimă, mâhnire și neliniște.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.
Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură