Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 5
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Kahf
17. Ai fi văzut soarele, când răsărea, abătându-se de la peștera lor spre dreapta, iar când apunea, trecând de ei spre stânga, în vreme ce ei se aflau într-un loc larg al ei. Acesta este unul dintre Semnele lui Allah. Cel pe care Allah îl călăuzește este cu adevărat călăuzit, iar pentru cel pe care îl rătăcește nu vei găsi niciun ocrotitor care să-l îndrume. 18. I-ai fi socotit treji, deși dormeau. Noi îi întorceam pe partea dreaptă și pe partea stângă, iar câinele lor stătea cu labele întinse la intrare. Dacă i-ai fi văzut, cu siguranță te-ai fi întors fugind de ei și te-ai fi umplut de groază.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.