Ai o întrebare despre acest pasaj?

Aceasta este o vestire despre firea omului așa cum este ea. Când este atins de un rău, precum boala sau nenorocirea, se străduiește în invocație și Îi cere lui Allah în toate stările sale — în picioare, așezat și culcat —, stăruind în invocație ca Allah să-i îndepărteze necazul. „Dar când îndepărtăm de la el necazul său, trece mai departe ca și cum nu Ne-ar fi chemat pentru necazul care l-a atins”, adică stăruie în nepăsarea lui, întors de la Domnul său, ca și cum necazul care l-a atins și pe care Allah i l-a îndepărtat nu ar fi existat. Ce nedreptate poate fi mai mare decât aceasta? El Îi cere lui Allah să-i împlinească nevoia, iar când Allah i-o împlinește, nu mai ia seama la dreptul Domnului său, ca și cum Allah nu ar avea niciun drept asupra lui. Aceasta este amăgirea lui Shaytan, care i-a înfățișat drept frumos ceea ce rațiunile sănătoase și firile curate socotesc urât și respingător. „Astfel le sunt împodobite celor care întrec măsura faptele pe care le săvârșeau”, adică celor care trec dincolo de hotar.