Ai o întrebare despre acest pasaj?

„Trimișii Noștri” dintre îngerii cei nobili „au venit la Ibrahim”, Khalil-ul lui Allah, „cu vestea cea bună”, vestea unui fiu. Când Allah i-a trimis să nimicească poporul lui Lut, le-a poruncit să treacă pe la Ibrahim și să-i aducă vestea despre Ishaq. Când au intrat la el, „ei au spus: Pace! El a răspuns: Pace!”, adică l-au salutat, iar el le-a răspuns. Aceasta arată legitimitatea salutului de pace, rânduiala păstrată din religia lui Ibrahim, faptul că salutul se rostește înaintea vorbirii și că răspunsul trebuie să fie mai deplin decât salutul inițial. Salutul lor era o propoziție verbală, care indică reînnoirea, iar răspunsul său era o propoziție nominală, care indică statornicia și continuitatea; deosebirea dintre ele este mare, după cum este cunoscut în limba arabă.