Înapoi la carte

Lectură cu înțelegere

Ai o întrebare despre acest pasaj?

Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.

Din ediția publicată

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 4

ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura Hud

„Iar dacă vă întoarceți” de la chemarea mea, „eu v-am transmis ceea ce mi-a fost încredințat și cu care am fost trimis la voi”, astfel încât nu-mi mai rămâne nicio răspundere față de voi. „Domnul meu va aduce în locul vostru un alt popor” care Îl va adora fără să-I facă părtaș, „iar voi nu-I veți pricinui niciun rău.” Răul vostru se întoarce numai asupra voastră: neascultarea celor neascultători nu-L vatămă, iar ascultarea celor supuși nu-I aduce vreun folos. „Cel care săvârșește o faptă bună o face pentru sine, iar cel care săvârșește răul îl face împotriva sa” [Fussilat 41:46]. „Domnul meu veghează asupra tuturor lucrurilor.”

Continuă lectura în context

Întreabă despre acest pasaj

Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.

Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Pasaj atașat

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 4 · Institutul Tawhid

Verifică pasajul și notele

Cartea, ediția, pasajul integral, notele și legătura sursă vor ajunge împreună cu întrebarea.

Minimum 10 caractere. Include detaliile relevante.0/2000