Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 4
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura Yunus
„Ei l-au tăgăduit”, deși îi chemase noaptea și ziua, în taină și pe față; chemarea lui nu i-a făcut decât să fugă și mai mult de adevăr. „Noi l-am izbăvit pe el și pe cei care erau cu el în corabie”, pe care îi poruncisem să o construiască sub privirea Noastră [cf. Hud 11:37]. I-am spus: „Când va clocoti cuptorul, ia în ea câte o pereche din fiecare fel, familia ta — afară de cei împotriva cărora s-a rostit Hotărârea — și pe cei care cred” [Hud 11:40], iar el a făcut aceasta.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.