Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 3
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Anam
„Ca să nu spuneți: Cartea a fost pogorâtă numai asupra a două comunități dinaintea noastră, iar noi nu știam nimic despre învățătura lor.” Noi v-am pogorât această Carte binecuvântată pentru ca să nu aveți nicio scuză și să nu spuneți că o Carte a fost pogorâtă numai celor două comunități de dinainte, iudeilor și creștinilor, iar voi nu ați primit nicio Carte și nu cunoașteți nimic din Cărțile pogorâte celor două comunități. De aceea v-am pogorât o Carte mai cuprinzătoare și mai limpede decât orice altă Carte venită din cer.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.