Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 3
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Anam
Numai Allah, fără asociat, trebuie luat drept Judecător, fiindcă Lui Îi aparțin crearea și porunca. „Când El este Cel care v-a coborât Cartea tâlcuită în amănunt”, în care a lămurit lucrurile îngăduite și interzise, hotărârile Legii revelate, temeliile și ramurile religiei. Nicio lămurire nu este mai presus de lămurirea Lui, nicio dovadă nu este mai limpede decât dovada Lui și nimeni nu este mai bun în hotărâre ori mai drept în cuvânt, fiindcă hotărârile Sale cuprind înțelepciunea și mila.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.