Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 2
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura an Nisa
11. Allah vă poruncește cu privire la copiii voștri: unui băiat îi revine o parte egală cu partea a două fete. Dacă sunt numai fete, mai mult de două, lor le revin două treimi din ceea ce a lăsat; iar dacă este una singură, ei îi revine jumătate. Fiecăruia dintre părinții săi îi revine a șasea parte din ceea ce a lăsat, dacă el are copii. Dacă nu are copii și părinții săi sunt moștenitorii lui, mamei îi revine a treia parte. Dacă are frați ori surori, mamei îi revine a șasea parte, după împlinirea testamentului pe care l-a făcut ori plata unei datorii. Părinții voștri și copiii voștri - voi nu știți care dintre ei vă este mai apropiat prin folos. Aceasta este o îndatorire hotărâtă de Allah. Cu adevărat, Allah este Atotștiutor, Preaînțelept.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.