Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 2
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Maidah
Apoi Allah spune: „Cei care nu au crezut dintre fiii lui Isra'il au fost blestemați”, adică alungați și îndepărtați de mila lui Allah, „prin graiul lui Dawud și al lui 'Isa, fiul Maryamei”, prin mărturia și recunoașterea lor că dovada se statornicise împotriva acelor necredincioși, iar ei o respinseseră cu încăpățânare. Acea necredință și acel blestem au fost „pentru că s-au răzvrătit” împotriva lui Allah „și au încălcat mereu hotarele” față de robii Săi. Aceasta a devenit pricina necredinței și îndepărtării lor de mila lui Allah, căci păcatele și nedreptățile au urmări.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.