Înapoi la carte

Lectură cu înțelegere

Ai o întrebare despre acest pasaj?

Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.

Din ediția publicată

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 2

ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Maidah

„Iar cel care tăgăduiește credința”, adică nu crede în Allah și în ceea ce credința cere: Cărțile, Mesagerii ori una dintre rânduielile Legii, „fapta lui este zadarnică”, dacă moare în necredință, după cum spune Allah: „Iar aceia dintre voi care se leapădă de religia lor și mor necredincioși, faptele lor sunt zadarnice în lumea aceasta și în Viața de Apoi” [al-Baqarah, 2:217]. „Iar în Viața de Apoi va fi dintre cei pierduți”, care își pierd sufletele, averile și familiile în Ziua Învierii și dobândesc nefericirea veșnică.

Continuă lectura în context

Întreabă despre acest pasaj

Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.

Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Pasaj atașat

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 2 · Institutul Tawhid

Verifică pasajul și notele

Cartea, ediția, pasajul integral, notele și legătura sursă vor ajunge împreună cu întrebarea.

Minimum 10 caractere. Include detaliile relevante.0/2000