Înapoi la carte

Lectură cu înțelegere

Ai o întrebare despre acest pasaj?

Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.

Din ediția publicată

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 2

ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura an Nisa

Dacă nu ar fi bunătatea și dărnicia lui Allah față de robii Săi credincioși și sinceri, li s-ar întâmpla și lor ceea ce li s-a întâmplat celor rătăciți. Acestora li s-a întâmplat așa din pricina îndepărtării de Domnul și Creatorul lor și a luării drept apropiat a dușmanului care le voiește răul pe orice cale. Astfel au pierdut în lumea aceasta și în Viața de Apoi, iar sfârșitul lor este regretul, mâhnirea și pierderea. De aceea Allah spune: „Cel care îl ia pe șeitan drept ocrotitor în locul lui Allah a suferit o pierdere vădită.” Ce pierdere poate fi mai limpede și mai mare decât a celui care și-a pierdut binele religiei și al vieții lumești și pe care păcatele l-au dus la pieire? El dobândește astfel nefericirea veșnică și pierde fericirea fără sfârșit.

Continuă lectura în context

Întreabă despre acest pasaj

Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.

Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Pasaj atașat

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 2 · Institutul Tawhid

Verifică pasajul și notele

Cartea, ediția, pasajul integral, notele și legătura sursă vor ajunge împreună cu întrebarea.

Minimum 10 caractere. Include detaliile relevante.0/2000