Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 2
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura an Nisa
Prin ipocriții pomeniți în aceste versete se înțeleg cei care arătau în exterior că sunt musulmani, dar nu emigraseră și, pe lângă aceasta, erau necredincioși. Companionii - Allah să fie mulțumit de ei - erau nedumeriți în privința lor.[33] Unii se fereau să lupte cu ei și să rupă legăturile, din pricina credinței pe care o afișau; alții le cunoșteau adevărata stare din faptele lor și îi socoteau necredincioși.
[33] Al-Bukhari (4589) și Muslim (2776) relatează, de la Zayd ibn Thabit, că Mesagerul lui Allah - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa - a ieșit spre Uhud, iar unii dintre cei care ieșiseră cu el s-au întors. Companionii s-au împărțit în privința lor în două grupuri: un grup spunea: „Să-i ucidem”, iar celălalt spunea: „Nu”. Atunci Allah a revelat: „De ce sunteți împărțiți în două tabere cu privire la ipocriți?” Al-Bukhari (4589) și Muslim (1384) consemnează și cuvintele Mesagerului lui Allah: „Ea [Medina] este Taybah și îndepărtează necurăția așa cum focul îndepărtează zgura argintului.”
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.