Înapoi la carte

Lectură cu înțelegere

Ai o întrebare despre acest pasaj?

Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.

Din ediția publicată

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10

ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Haqqah

Allah Preaînaltul a jurat pe toate lucrurile pe care făpturile le văd și pe cele pe care nu le văd. Aici intră întreaga creație, ba chiar și Ființa Sa cea sfântă. Prin acest jurământ a întărit adevărul celor cu care a venit Trimisul din acest Coran nobil și faptul că nobilul Trimis l-a transmis de la Allah Preaînaltul. Allah l-a arătat pe Trimisul Său curat de învinuirile dușmanilor lui, care spuneau că este poet sau vrăjitor[38]. La aceasta i-au împins lipsa credinței și a luării-aminte. Dacă ar fi crezut și ar fi luat aminte, ar fi cunoscut ce le este de folos și ce le dăunează.

[38] Nota traducerii: Autorul folosește aici cuvântul „vrăjitor” (sahir); în textul versetului 69:42 apare „ghicitor” (kahin). Formularea autorului a fost păstrată în comentariu.

Continuă lectura în context

Întreabă despre acest pasaj

Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.

Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Pasaj atașat

Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10 · Institutul Tawhid

Verifică pasajul și notele

Cartea, ediția, pasajul integral, notele și legătura sursă vor ajunge împreună cu întrebarea.

Minimum 10 caractere. Include detaliile relevante.0/2000