Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Munafiqun
Allah Preaînaltul le poruncește robilor Săi credincioși să-L pomenească mult, căci în aceasta se află câștigul, izbânda și numeroase binefaceri. El le interzice să se lase abătuți de averile și copiii lor de la pomenirea Lui. Iubirea de avere și de copii este sădită în firea celor mai mulți oameni, iar ei ajung să o pună înaintea iubirii de Allah; în aceasta se află marea pierdere. De aceea, Allah Preaînaltul spune: „Cei care fac aceasta”, adică cei pe care averea și copiii îi abat de la pomenirea lui Allah, „sunt cei pierzători”, fiindcă pierd fericirea veșnică și desfătarea statornică, alegând ceea ce piere în locul a ceea ce dăinuie. Allah Preaînaltul spune: „Averile voastre și copiii voștri sunt doar o încercare, iar la Allah se află o răsplată mare” [at-Taghabun 64:15].
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.