Ai o întrebare despre acest pasaj?

„Și când Musa i-a spus neamului său”, mustrându-i pentru ceea ce făceau și dojenindu-i pentru suferința pe care i-o pricinuiau, deși știau că era trimisul lui Allah: „De ce îmi pricinuiți suferință”, prin cuvinte și fapte, „când știți că eu sunt trimisul lui Allah către voi?” Trimisului i se cuvin cinstirea, respectul, prețuirea, împlinirea poruncilor și grăbirea în a-i respecta hotărârile. A-i pricinui suferință unui trimis, al cărui bine față de oameni întrece orice bine în afara binefacerii lui Allah, este culmea nerușinării, a obrăzniciei și a abaterii de la calea cea dreaptă, pe care au cunoscut-o și au părăsit-o. De aceea a spus: „Iar când ei s-au abătut”, adică s-au îndepărtat voit de adevăr, „Allah le-a abătut inimile”, ca pedeapsă pentru abaterea pe care și-au ales-o și de care au fost mulțumiți. El nu le-a dat izbânda de a urma călăuzirea, fiindcă binele nu li se potrivește și nu sunt buni decât pentru rău. „Allah nu călăuzește neamul celor nelegiuiți”, adică pe aceia a căror însușire a rămas mereu nelegiuirea și care nu urmăresc călăuzirea.