Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 10
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Layl
1. Pe noapte, când acoperă, 2. Și pe zi, când se arată luminoasă, 3. Și pe Cel care a creat bărbatul și femeia! 4. Cu adevărat, strădaniile voastre sunt felurite. 5. Cât despre cel care dăruiește și se teme de Allah, 6. Și crede în cele mai bune, 7. Îi vom ușura calea către ceea ce este ușor. 8. Iar celui care este zgârcit și se socotește lipsit de nevoie 9. Și tăgăduiește cele mai bune, 10. Îi vom ușura calea către ceea ce este greu. 11. Averea nu-i va fi de niciun folos când va pieri. 12. Cu adevărat, Nouă Ne revine călăuzirea 13. Și ale Noastre sunt Viața de Apoi și viața de acum. 14. V-am avertizat despre un Foc ce arde cu flăcări, 15. În care nu va arde decât cel mai nelegiuit, 16. Care a tăgăduit și s-a întors. 17. Și va fi ținut departe de el cel mai evlavios, 18. Care își dă averea pentru a se curăța, 19. Fără să răsplătească prin aceasta vreo binefacere a cuiva față de el, 20. Ci numai căutând Fața Domnului său, Cel Preaînalt. 21. Și, cu siguranță, el va fi mulțumit.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.