Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 1
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Baqarah
În limba arabă, rațiunea este numită 'aql pentru că, prin ea, omul pricepe ceea ce îi aduce folos și este oprit de la ceea ce îi face rău. Rațiunea îl îndeamnă pe om să fie primul care împlinește ceea ce le poruncește altora și primul care părăsește ceea ce le interzice. Cine le poruncește altora binele, dar nu îl săvârșește, sau le interzice răul, dar nu îl părăsește, arată lipsa sa de rațiune și neștiința sa, mai ales dacă știe adevărul și dovada a fost statornicită împotriva lui.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.