Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 1
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Baqarah
Cei care au taqwa cred în tot ceea ce a adus Mesagerul și nu fac deosebire între părțile revelației pogorâte asupra lui, astfel încât să creadă în unele și să le respingă pe altele, fie prin tăgăduirea lor, fie prin interpretarea lor într-un sens pe care Allah și Mesagerul Său nu l-au voit. Așa procedează unii adepți ai inovațiilor: ei interpretează textele care se împotrivesc spuselor lor într-un fel care, în realitate, înseamnă că nu confirmă sensul acelor texte, chiar dacă le recunosc formularea. Prin urmare, ei nu cred cu adevărat în ele.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.