Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 1
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Baqarah
Apoi Allah spune: „Iar necredincioșii sunt cei nedrepți”, fiindcă Allah i-a creat pentru adorarea Sa, le-a dăruit mijloace de trai și sănătate, ca să se ajute de ele în ascultarea Lui. Ei s-au abătut însă de la scopul pentru care au fost creați, I-au asociat parteneri pentru care El nu a pogorât nicio dovadă și au folosit binecuvântările Sale în necredință, fărădelege și neascultare. Nu au lăsat dreptății niciun loc; de aceea nedreptatea deplină le este atribuită lor.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.