Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 1
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Baqarah
„Nu facem deosebire între niciunul dintre ei”, adică noi credem în toți. Aceasta este o trăsătură a musulmanilor prin care se deosebesc de oricine pretinde că urmează o religie. Evreii, creștinii, sabeenii și alții, deși pretind că ei cred în unii dintre Mesageri și în unele dintre Cărți, nu cred în ceilalți. Ei fac deosebire între Mesageri și Cărți: în unii cred, iar în alții nu cred. Tăgăduirea lor anulează mărturisirea lor, fiindcă Mesagerul în care pretind că au crezut i-a socotit adevărați pe ceilalți Mesageri, îndeosebi pe Muhammad - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. Dacă îl tăgăduiesc pe Muhammad, atunci își tăgăduiesc propriul Mesager în ceea ce le-a vestit și, astfel, nu cred nici în el.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.