Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 1
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Baqarah
În cuvintele: „Spuneți: «Noi credem în Allah...»” se află dovada că omul poate să-și atribuie credința atunci când o precizează astfel, ba chiar că trebuie să facă aceasta. Spre deosebire de aceasta, cuvintele „eu sunt credincios” și altele asemănătoare nu se rostesc decât însoțite de precizarea „dacă Allah voiește”, fiindcă altfel cuprind lăudarea propriei persoane și mărturia omului despre propria credință.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.