Ai o întrebare despre acest pasaj?

Aḥmad ibn ʿĀṣim al-Anṭākī — unul dintre marii cunoscători ai lui Allah din vremea lui Abū Sulaymān ad-Dārānī — spunea: „Am prins o vreme în care Islamul a redevenit străin, așa cum a început, iar descrierea adevărului a redevenit străină, așa cum a început. Dacă îl cauți la un învățat, îl găsești ispitit de iubirea lumii, iubitor de cinstire și de întâietate. Dacă îl cauți la un adorator, îl găsești neștiutor în adorarea sa, amăgit și doborât de înșelăciunea lui Iblīs: l-a înălțat la cea mai de sus treaptă a adorării, deși el nu cunoaște nici măcar treapta ei cea mai de jos; cum s-o cunoască pe cea mai înaltă? Ceilalți sunt oameni de rând fără călăuză, gloate strâmbe, lupi care răpesc, fiare sălbatice și vulpi hrăpărețe. Aceasta este descrierea fruntașilor vremii tale dintre purtătorii științei și ai Coranului și dintre cei care cheamă la înțelepciune.” Abū Nuʿaym a consemnat aceasta în al-Ḥilya.