Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Rânduieli pentru bolnav
ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAbd Allāh ibn Bāz
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Rugăciunea bolnavului
Cel care nu poate face înclinarea și prosternarea face semne pentru amândouă, aplecându-se mai mult pentru prosternare decât pentru înclinare. Dacă nu poate face numai prosternarea, face înclinarea, iar pentru prosternare face un semn. Dacă nu-și poate îndoi spatele, își pleacă gâtul. Dacă spatele îi este încovoiat, astfel încât este ca unul aflat deja în înclinare, când dorește să facă înclinarea se apleacă puțin mai mult, iar la prosternare își apropie fața de pământ atât cât poate. Dacă nu poate face nici semne cu capul, sunt suficiente intenția și rostirea.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.