Ai o întrebare despre acest pasaj?

Apoi rugăciunea a fost încheiată prin salut, făcut ieșirea din starea ei, după cum omul iese din starea de consacrare a pelerinajului. Această ieșire este o invocație a imamului pentru siguranța celor aflați în spatele său, siguranța fiind rădăcina și temelia binelui. Celor din spatele lui li s-a rânduit să iasă din rugăciune prin aceleași cuvinte ca imamul. În ele se află o cerere de pace pentru el și pentru cei care se roagă împreună cu el. Apoi aceasta a fost rânduită pentru fiecare om care se roagă, chiar și singur. Nu există o încheiere mai frumoasă a rugăciunii, după cum nu există o intrare mai frumoasă în starea ei decât takbīr-ul. Intrarea ei este prin rostirea măreției Domnului Preaînalt, care adună recunoașterea oricărei desăvârșiri a Lui, declararea Lui mai presus de orice neajuns și cusur, închinarea acestora numai Lui, preamărirea și cinstirea Sa. Takbīr-ul cuprinde toate amănuntele faptelor, cuvintelor și pozițiilor rugăciunii. Rugăciunea, de la început până la sfârșit, este o dezvoltare a înțelesului „Allah este Cel Mai Mare”. Nu există o intrare mai frumoasă, care cuprinde sinceritatea și recunoașterea unicității Lui, și nici o încheiere mai frumoasă, care cuprinde binele făcut fraților săi credincioși. Ea începe prin sinceritate și se încheie prin binefacere.