Înapoi la carte

Lectură cu înțelegere

Ai o întrebare despre acest pasaj?

Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.

Din ediția publicată

Prețuirea rugăciunii

ʿAbd al-Razzāq ibn ʿAbd al-Muḥsin al-Badr
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Rugăciunea, ajutor și opreliște

Rugăciunea, în întregul ei, este astfel asemenea unui povățuitor care oprește de la faptele de rușine și de la rău. Oamenii se deosebesc însă în felul în care se opresc. Acest înțeles este unul dintre rosturile împărțirii rugăciunilor la diferite timpuri ale zilei și nopții: amintirea să se înnoiască și îndemnurile să se urmeze unul pe altul. Cu cât se repetă mai mult, cu atât sporesc în suflete gândurile evlaviei și sufletul se îndepărtează de neascultare, până când evlavia îi devine o deprindere statornică. Dincolo de acestea, Allah a pus în rugăciune o însușire măreață prin care înlesnește oprirea de la faptele de rușine și de la rău.

Continuă lectura în context

Întreabă despre acest pasaj

Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.

Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Pasaj atașat

Prețuirea rugăciunii · Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026

Verifică pasajul și notele

Cartea, ediția, pasajul integral, notele și legătura sursă vor ajunge împreună cu întrebarea.

Minimum 10 caractere. Include detaliile relevante.0/2000