Ai o întrebare despre acest pasaj?

Aceasta era starea oamenilor din Jāhiliyyah, atât a celor care aveau o Scriptură, cât și a celor fără Scriptură: nu îi unea nicio religie și erau împărțiți în tabere. «Fiecare grupare se bucură de ceea ce are.» (﴿كُلُّ حِزْبٍۭ بِمَا لَدَيْهِمْ فَرِحُونَ﴾) (Ar-Rūm 30:32). Faptul că omul se bucură de falsitatea pe care o urmează întregește pedeapsa și încercarea sa. Ar fi trebuit să se întâmple tocmai invers: omul să se teamă de rătăcire, de abatere și de pieire. Însă aceștia făceau contrariul: «Fiecare grupare se bucură de ceea ce are.» (﴿كُلُّ حِزْبٍۭ بِمَا لَدَيْهِمْ فَرِحُونَ﴾) (Ar-Rūm 30:32), fără să cerceteze dacă ceea ce urmează este adevăr sau falsitate. Pentru ei conta să fie credința părinților, a strămoșilor, a poporului și a neamului lor; nu îi preocupa adevărul sau falsitatea. Aceasta ține de încercare și de punerea la probă. Când omul se bucură de falsitate, aceasta este o pedeapsă, fiindcă, dacă se bucură de ea, nu o va părăsi.