Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Pagini importante din viața lui Sayyid Quṭb
ʿAlī ibn Yaḥyā al-Ḥaddādī
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Două întâmplări grăitoare
Îmi amintesc că a continuat să vorbească după rugăciunea de după-amiază până a apus soarele și nimeni nu s-a ridicat să împlinească rugăciunea de la apus. Am așteptat să-i oprească discursul pentru rugăciune, dar n-au făcut-o. Am mai așteptat puțin, apoi m-am ridicat și m-am rugat singur. Când Ḥasan al-Bannā și-a încheiat discursul, s-a ridicat un bărbat îmbrăcat ca șeicii și a început să-l laude, exagerând până aproape de a-l pune alături de Trimisul lui Allah ﷺ. Unul dintre cei prezenți s-a ridicat și l-a dezaprobat. Al-Bannā s-a ridicat din nou și a recitat versuri, printre care:
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.