Înapoi la carte

Lectură cu înțelegere

Ai o întrebare despre acest pasaj?

Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.

Din ediția publicată

Negoțuri profitabile

ʿAbd al-Razzāq al-Badr
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Rodul faptei bune și urmările ei

este priceput și iscusit, știe cum să își pună în mișcare capitalul și cum să tragă folos din el. El își pune acest capital — adică orele și zilele vieții sale — în slujba lucrurilor care Îl mulțumesc pe Allah. Ia aminte la clipe, zile, nopți, minute și secunde, ca să nu se piardă nimic din ele fără ascultarea de Allah. Se uită la momentele în care Domnul său îi cere anumite porunci, precum timpurile rugăciunii, ale pelerinajului și ale altor îndatoriri care au un timp anume, și le împlinește cât se poate de bine. Apoi, în momentele în care nu îi sunt cerute aceste îndatoriri de către Stăpânul lumilor, precum și în celelalte treburi ale sale, își înfrânează răul, se teme de Allah, Slăvitul și Preaînaltul, și face cât mai mult bine cu putință.

Continuă lectura în context

Întreabă despre acest pasaj

Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.

Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Pasaj atașat

Negoțuri profitabile · Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026

Verifică pasajul și notele

Cartea, ediția, pasajul integral, notele și legătura sursă vor ajunge împreună cu întrebarea.

Minimum 10 caractere. Include detaliile relevante.0/2000