Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Meritul cunoașterii înaintașilor față de cunoașterea celor de mai târziu
Ibn Rajab al-Hanbali
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Împietrirea inimii și răspunderea celui care cunoaște
Adepții opiniei au transmis în cărțile lor de la unii dintre șeicii lor că roadele științelor arată noblețea lor: cel care se ocupă de explicarea Coranului ajunge cel mult să istorisească oamenilor și să-i povățuiască, în timp ce acela care se ocupă de opiniile și cunoașterea lor dă hotărâri juridice, judecă, conduce și predă. Aceștia au o parte din starea celor care:
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.