Meritul cunoașterii înaintașilor față de cunoașterea celor de mai târziu

Să cugetăm la mustrarea pe care Allah le-a adus-o oamenilor Cărții pentru împietrirea inimilor lor, după ce le fusese dată Cartea și văzuseră semnele, precum învierea celui ucis, lovit cu o parte din vacă. Apoi nouă ni s-a interzis să ne asemănăm cu ei în aceasta și ni s-a spus:

Oare nu a venit vremea ca inimile celor care cred să se smerească la pomenirea lui Allah și înaintea adevărului care a coborât și să nu fie asemenea celor cărora li s-a dat Cartea mai înainte, asupra cărora timpul s-a prelungit și inimile li s-au împietrit? Mulți dintre ei sunt nelegiuiți.

În alt loc El a arătat pricina împietririi inimilor lor. Preamăritul a spus:

Din pricina încălcării legământului lor […] le-am făcut inimile împietrite.

El a făcut cunoscut că împietrirea inimilor lor era o pedeapsă pentru încălcarea legământului lui Allah: nesupunerea față de porunca Lui și săvârșirea celor oprite, după ce luase de la ei legăminte și făgăduințe să nu facă aceasta. Apoi Preaînaltul a spus:

Ei răstălmăcesc cuvintele, mutându-le din locurile lor, și au uitat o parte din ceea ce li s-a amintit.

El a arătat că împietrirea inimilor le-a adus două însușiri mustrate: prima, răstălmăcirea cuvintelor, mutându-le din locurile lor; a doua, uitarea unei părți din ceea ce li s-a amintit. Înțelesul este că au lăsat și au neglijat o parte din înțelepciunea și buna povățuire care le fuseseră amintite. Le-au uitat, au lăsat punerea lor în practică și le-au neglijat.

Aceste două lucruri există în cei stricați dintre învățații noștri, din pricina asemănării lor cu oamenii Cărții. Primul este răstălmăcirea. Cel care studiază jurisprudența fără să urmărească punerea în practică ajunge cu inima împietrită. Nu se ocupă de fapte, ci de răstălmăcirea cuvintelor și de îndepărtarea expresiilor Cărții și Sunnei de la locurile lor, folosind felurite șiretlicuri subtile, precum interpretarea lor prin sensuri figurate îndepărtate ale limbii și altele asemenea. Atacă formulările relatărilor Sunnei acolo unde nu pot ataca formulările Cărții. Îi mustră pe cei care se țin de texte și le înțeleg potrivit sensului lor, numindu-i neștiutori ori invidioși.

Aceasta se întâlnește la cei care discută temeliile religiilor prin teologie speculativă, la juriștii opiniei și la sufiții dintre filosofi și teologi speculativi. Al doilea lucru este uitarea unei părți din cunoașterea folositoare care le-a fost amintită. Inimile lor nu primesc povățuirea; dimpotrivă, îl mustră pe cel care învață ceea ce îl face să plângă și îi înmoaie inima și îl numesc povestitor.

Adepții opiniei au transmis în cărțile lor de la unii dintre șeicii lor că roadele științelor arată noblețea lor: cel care se ocupă de explicarea Coranului ajunge cel mult să istorisească oamenilor și să-i povățuiască, în timp ce acela care se ocupă de opiniile și cunoașterea lor dă hotărâri juridice, judecă, conduce și predă. Aceștia au o parte din starea celor care:

Cunosc doar partea văzută a vieții lumești, iar față de Viața de Apoi sunt nepăsători.

Ceea ce îi împinge la aceasta este iubirea lor puternică pentru lume și pentru înălțarea în ea. Dacă s-ar desprinde de lume, ar dori Viața de Apoi și ar fi sinceri față de sine și de robii lui Allah, s-ar ține de ceea ce Allah a coborât asupra Trimisului Său și i-ar obliga pe oameni să se țină de aceasta. Atunci cei mai mulți oameni nu ar ieși din limitele evlaviei și le-ar fi de ajuns ceea ce se află în textele Cărții și Sunnei. Cei care s-ar abate de la ele ar fi puțini. Allah ar rândui oameni care să înțeleagă din sensurile textelor ceea ce i-ar întoarce la ele pe cei abătuți. Prin aceasta s-ar putea lipsi de ramificațiile ascunse și de șiretlicurile oprite pe care le-au născocit, din pricina cărora s-au deschis porțile fățărniciei și ale altor lucruri oprite și prin care cele sfințite de Allah au fost socotite îngăduite cu cele mai mici tertipuri, așa cum au făcut oamenii Cărții.

Allah i-a călăuzit, cu îngăduința Sa, pe cei care au crezut către adevărul asupra căruia ceilalți s-au deosebit. Allah îl călăuzește pe cine voiește pe o cale dreaptă.

Allah să-l binecuvânteze pe stăpânul nostru Muhammad, familia și companionii săi și să le dăruiască pace din belșug până în Ziua Judecății. Allah ne este de ajuns și El este cel mai bun Ocrotitor.