Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Manhaj al-Sālikīn
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Ediție în limba română · Institutul Tawhid · România · 2026 · Cartea căsătoriei
Femeia aflată în iḥrām, până când iese din el. Femeia aflată în perioada de așteptare după alt bărbat, până când ajunge la termenul stabilit. Femeia care a săvârșit desfrânare, atât pentru cel cu care a săvârșit-o, cât și pentru altul, până când se căiește. Femeia pe care a repudiat-o de trei ori, până când se căsătorește cu alt soț, acesta consumă căsătoria și se desparte de ea, iar perioada ei de așteptare se încheie.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.