Ai o întrebare despre acest pasaj?

De la șeicul ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz — Allah să aibă milă de el — au venit multe fatāwā care afirmă în termeni generali necredința celor care cer izbăvire altcuiva decât lui Allah dintre morți și cei absenți. În cuvintele sale pe care le-am citat se face însă deosebire între cel căruia i-a fost stabilită dovada și cel căruia nu i-a fost stabilită. Afirmațiile în care îl declară necredincios pe cel căruia i-a fost stabilită dovada trebuie înțelese ca referindu-se la necredința limpede și vădită, al cărei sfârșit pentru cei care o săvârșesc este Focul și rămânerea veșnică în el. Aceasta se deosebește de situația celui căruia nu i-a fost stabilită dovada, a cărui stare exterioară era necredința și care a fost tratat în această lume ca necredincioșii. Sfârșitul acestora în Viața de Apoi, după încercare, va fi fie Paradisul, fie Focul. Astfel sunt împăcate afirmațiile sale — Allah să aibă milă de el — care declară necredința în mod general, fără distincții, și cele care o explică în amănunt.